Trăiam în umbră şi-ntuneric,

Plângeam precum plâng şi acum,

În noapte sunt şi sunt pustie,                             

Având iubiri omorâtoare-n vis misteric,

Pragmatic, straşnic şi un singur drum.

Aşa a fost ca viaţa să îmi fie...

 

Când s-aprindea un foc şi eu pe drum mergând

Plângeam în mine fără infinit,

Mocnea aşa încet şi sufletu-mi gemând,

Iar inima zvâcnea în băi de sânge neîncetinit.

 

Creştea şi înflorea mereu durerea nemiloasă,

Şi sufeream, dar nu duc lipsă nici acum.

În viaţa care-ar trebui să fie mai frumoasă

Însă tristeţea e al inimii costum.

 

Visam cândva demult la răsărit copleşitor,

Dar sper acum doar la un cer cu lună plină

Şi stele multe, pe bolta de satin,

Să mă înalţ încet acolo într-un zbor,

S-aud cum îngerii de dorul lui suspină

Şi să am parte de un demolator, sălbatic chin...

                                                                                                               8.06.2011