De dorul tău cad frunzele-n tablou

Și parcă-ncepe iar a ninge...

Aud un jalnic, nedeslușit ecou,

Ce îl stropește iar cu sânge.

Din nou mai ninge-a primăvară,

Aievea florii de cireș s-acoperă cărarea...

Și ceața e neant - începe să dispară,

Iar dorul de acum este o tandră floare.

Cad picături, mă ninge iarăși dorul,

Mereu te-aștept, vin-o din nou!

Căci începe să plângă tabloul

Și iarăși mă cheamă surdul ecou...

Te-aștept cu mult dor, suspină nuanța,

Colorezi un dulce, enigmatic fior,

Ce-aduce lumină, vie speranță

Și-o-nalță spre cer-n al dragostei  zbor...