Trăim în aceeaşi lume plină de mistere, clipe neuitate - avem parte de toate... din ea -

 E viaţa fiecăruia!

 

În aşteptări...

Trezindu-mă în fiecare dimineaţă

Cu noi speranţe şi visări

Că poate...

Iar mă scufund în aşteptări

Din meritatul meu abis de ceaţă,

Ce mă scoate...

În infernul paradis de viaţă.

 

 Tristeţea în lacrimi nu se mai topeşte,

 Mă-nec şi imi mai este sete;

 Ştiu: cred în el la infinit, orbeşte...

 Şi doar aştept...

 Înghiţind cu nesaţ fiece picătură

 Strâng lacrimi din flori şi,

 Nu mă deştept...

 Ci neezitând, le duc la gură.

 

 

Prea greu, pustiul mă apasă

Când sângerează-a mea suflare;

Se pare...

Iar mă scufund în dulcele meu chin –

Un dor apăsător persistă-o evadare...

Şi doare...

Tăcerea lui; iar mă sufoc în haos şi suspin.

E beznă în speranţă – un coşmar,          

 Asasinare prin tăcere;                               

 Sfinţenia-i cu suferinţă nu rar

 O flacără...

 Ce licăreşte lin lângă altar.

 Mă umplu iar de tainic’ suferinţă

 Ce ară...

 Adânc o brazdă-mi în fiinţă.

 

 

 

 

Nu mai suport durere

De la a lui tăcere

Mă doare...                                                

Ce trist şi ce nedrept îmi pare:

Sorbesc din dulcele otrăvuri;

De ce oare...

Nu înţelege că mă doare?

Mă-nlănţuiesc în aştepare                           

Şi simt sălbatice înţepături demolatoare... 

                  

   N-am vrut...

 

 Cunosc demult aceşti doi ochi  pătrunzători

 Şi c-aţipeam privindu-i,

 Şi vreau să-i mai privesc,

 Şi n-am să obosesc…

 Dar ma cuprinde-o dezolare…

 Şi-mi trec fiori…

 

 

Nu vreau să mă gândesc, 

Dar parc-aud îmi zice cineva în şoapte,

Că mâine poate am să mor

Şi că voi trece-n noapte,

Şi n-am să-i mai privesc nicicând -

Aceşti doi ochi pătrunzători.

 

 

 

  Şi iar îmi spune-un nu ştiu ce:

  S-a dus albastrul cer din ochii tăi

  Şi ceasul tău timp nu mai are,

  De-acum nu vei mai şti:

  Când vine, când dispare

  Adăpostitu-ţi dor lipsit de soare…

 

Pe veci oprit tremurătorul glas,                  

Legat de-o piatră scufundată-n vas,

Dispare în adânc.

N-am vrut suspine sfâşiate

Şi nici în ochi să  nu-mi vedeţi lumina-

Privire îngheţată sub pleoape…